UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Anatol Petrencu RSS
| | | |

Archive for December, 2009

Finiş 2009
Publicat la 31 December 2009; 716 afişări; 6 comentarii;

Azi e ultima zi a anului 2009. Este un prilej pentru totalizări.

1. Din punctul meu de vedere, în Republica Moldova, în 2009, evenimentul politic principal l-a constituit protestul de masă faţă de falsificarea grosolană şi neruşinată, de către PCRM, a rezultatelor alegerilor din 5 aprilie 2009. În marea lor majoritate tineri, protestatarii nu au putut accepta frauda, minciuna, perspectiva comunistă.

Veşnica pomenire celor trei tineri care au fost omorâţi de regimul sângeros al lui V. Voronin, regim incapabil să soluţioneze criza politică pe care el, acest regim, a şi generat-o.

Doresc putere de voinţă celor torturaţi şi bătuţi de poliţiştii continuatori conştienţi sau inconştienţi ai NKVD-lui stalinist. Bravo tuturor participanţilor la protestele anticomuniste, antitotalitare, în special – tinerilor şi tinerelor.

Merită o apreciere înaltă deputaţii necomunişti, care au rezistat momelilor PCRM de a acorda un vot pretendentului comuniştilor Zinaida Greceannîi la postul de preşedinte al R. Moldova. (more…)

Radiografia celui mai sângeros imperiu: URSS
Publicat la 30 December 2009; 1,479 afişări; 5 comentarii;

Recenzie la cartea lui Alfred Mirec, Crasnîi miraj. Palaci velicoi Rossii [Mirajul roşu. Călăii marii Rusii], Moscova, 2008, 544 p.


Autorul cărţii este doctor habilitat în studiul artelor, Om emerit al artelor, academician, profesor, veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, istoric şi apărător al drepturilor omului, membru activ al Societăţii „Memorial” din Federaţia Rusă; este laureat al numeroaselor premii de prestigiu; este autor a 12 monografii.

Cartea prezintă o analiză amănunţită a instaurării, întăririi şi crizei celei mai sângeroase dictaturi din istoria omenirii – totalitarismului bolşevic (1917-1991). Monografia este compusă din trei mari părţi, prima fiind întitulată „Începutul” (p. 13 – 216).

Autorul monografiei analizează realităţile Rusiei ţariste de până la Revoluţia din februarie 1917, prezentând aspectele pozitive ale guvernării imperiale. Astfel, autorul demonstrează că în condiţiile Imperiului ţarist s-au impus un şir de dinastii de industriaşi ruşi, care au întemeiat şi au dezvoltat ramuri industriale datorită talentului, tenacităţii, competenţei şi cumsecădeniei lor (dinastiile Prohorov, Krasilnikov, Şarapov, Sâtin, Maliţev, Putilov, Demidov şi altele). A. Mirec aduce multe exemple convingătoare ce demonstrează că antreprenorii ruşi aveau o deschidere largă spre cultură, credinţă, valori umane; ei au construit case pentru muncitori, creşe şi şcoli pentru copiii acestora; cei mai talentaţi tineri, indiferent de originea socială, erau trimişi la studii atât în universităţile din Rusia, cât şi peste hotarele acesteia. Aceste exemple sunt aduse de autor pentru a demonstra că, venind la putere în octombrie 1917, bolşevicii au distrus fabrici, uzine, tipografii etc. şi pe parcursul celor 70 de ani de construire a socialismului nu au fost capabili să se ridice la nivelul celor de până la lovitura lor de stat (între exemplele aduse de autor este cel ce se referă la producţia tipografică a lui Sâtin: cărţile tipărite de acest antreprenor uimesc şi astăzi prin calitatea poligrafică). (more…)

Sărbători Fericite!
Publicat la 24 December 2009; 1,490 afişări; 9 comentarii;

craciun

Dragi concetăţeni!

Craciunul este acea sărbătoare minunată care ne dă putere să fim mai buni, mai generoşi şi mai curajoşi.
Fie ca spiritul acestei sărbători să vă împlinească visele făurite an de an, iar drumul străbătut pentru realizarea lor  să

vă aducă bucurie în inimi, iar în case, fericire şi belşug.

Crăciun fericit alături de cei dragi!


Mişcarea Acţiunea Europeană luptă cu violenţa în familie
Publicat la 13 December 2009; 1,105 afişări; 18 comentarii;

“Spune NU, violenţei în familie”! Acesta a fost subiectul discutat duminică, 13 decembrie a.c. în cadrul unei mese rotunde organizate de către  Forul Femeilor Europene, organizaţie subsidiară Mişcării Acţiunea Europeană.

Anatol Petrencu, preşedintele MAE  a declarat că formaţiunea intenţionează prin FFE să pornească, de la începutul anului vitor, o campanie împotriva violenţei în familie. De asemenea a solicitat implicarea în acţiune oricărei structuri neguvernamentale interesate în combaterea acestui fenomen. „Violenţa nu poate fi tolerată într-o societate democratică. Existenţa acestui fenomen denotă lipsa de maturitate a unui stat şi prezenţa unor valori nefireşti, proprii comunităţilor primitive. Iar Republica Moldova vrea în Europa, vrea să devină un stat profund democratic” a declarat, liderul MAE. (more…)

Deşi oul a crăpat, puiul democraţiei moldoveneşti rămâne în găoace
Publicat la 12 December 2009; 1,009 afişări; 11 comentarii;

Constatări, nedumeriri, întrebări (2)

1. Partidul Comuniştilor din R. Moldova (lider al PCRM este Vladimir Voronin) poartă întreaga vină pentru ne-votarea preşedintelui R. Moldova şi perpetuarea crizei politice din ţară. După ce au decis să nu-l voteze pe domnul Marian Lupu şi deputaţii PCRM chiar nu l-au votat, ideologii comuniştilor caută cu înfrigurare „argumente” ce ar scuza într-un anume fel comportamentul bolşevicilor moldoveni. Gânditorii din PCRM au publicat un material întitulat „PCRM împotriva fărădelegii” (Communist, vineri, 11 decembrie 2009), în care încercă să acuze actuala guvernare de toate păcatele posibile şi imposibile. Autorii materialului au selectat opinii, expuse de unii democraţi în diverse situaţii şi le prezintă drept fapte de încălcare a legilor. Materialul publicat în foaia multiplicată în 35 388 de exemplare poate impresiona doar un cititor neavizat, incompetent, sau pe unii tineri, induşi în eroare de activiştii comunişti.

2. PCRM se pregăteşte febril de revenirea la putere. „Urmează o luptă crâncenă”, – declară un activist bolşevic. Comuniştii se grăbesc la alegeri anticipate. Ei au declarat deja că de la 7 decembrie 2009 actualul parlament nu este legitim. Unii factori, care-i încurajează pe comunişti, sunt: 1) în ciuda unor declaraţii „disidente” (V. Ţurcanu, V. Stepaniuk), PCRM continuă încă să prezinte o forţă politică serioasă în R. Moldova; 2) ultimele sondaje ale opiniei publice îi plasează pe comunişti în fruntea formaţiunilor politice, ceea ce, de asemenea, le insuflă speranţă; 3) solidaritatea PCRM cu marele Partid Comunist Chinez este de nezdruncinat. (more…)

Comunicat de presă
Publicat la 7 December 2009; 1,042 afişări; 9 comentarii;

Mişcarea Acţiunea Europeană dezaprobă atitudinea sfidătoare a deputaţilor PCRM care au ales să nu voteze preşedintele Republicii Moldova, contrazicînd astfel dorinţa cetăţenilor de a avea o conducere democratică.


Părăsind sala de şedinţe a Parlamentului, PCRM şi-a arătat din nou adevărata faţă, de partid întors către trecut, care nu doreşte democratizarea şi modernizarea Republicii Moldova. Partidul Comuniştilor nu este capabil să accepte nici acum faptul că a pierdut alegerile şi se află în opoziţie, astfel că a făcut ceea ce ştie cel mai bine: a fugit de răspundere. (more…)

Constatări, nedumeriri, întrebări (1)
Publicat la 6 December 2009; 935 afişări; 10 comentarii;

1. De mai mult timp au fost formulate întrebări la care nu există răspunsuri certe. De exemplu: poartă oare popoarele vina pentru politica guvernanţilor pe care i-au ales? Poate fi oare pedepsit un popor pentru crimele comise de conducătorii săi? Purtau oare germanii vina pentru promovarea la putere a regimului nazist şi, respectiv – a crimelor comise de acesta faţă de omenire? Purta oare vina poporul rus, celelalte popoare ale fostei URSS, pentru instaurarea, întărirea şi uriaşele crime, comise de Stalin şi acoliţii săi? Poartă oare vina şi trebuie oare tras la răspundere militarul care împuşcă, la ordinul superiorului său, pe alt om? La aceste întrebări răspunsurile sunt diferite.

Prin extensie putem întreba: poartă oare electoratul moldovenesc vina pentru calitatea oamenilor pe care i-a ales în mod democratic? Oamenii noştri, alegătorii, s-au informat ei oare suficient de bine înainte de a lua o decizie în favoarea cui să voteze? Dacă tot vorbim de sărăcia în care ne bălăcim, de veşnica tranziţie de la totalitarism spre democraţie autentică, dacă prelungim la nesfârşit incertitudinea viitorului apropiat (de cel mai îndepărtat nu vorbesc), nu purtăm oare vina şi noi, cei care votăm? (more…)