Archive for March, 2010
Referendum sau alegeri anticipate?
Publicat la 21 March 2010; 1,038 afişări; 13 comentarii;
Domnul Constantin Ungureanu este originar din comuna Cupca, raionul Hliboca, regiunea Cernăuţi. Născut la 17 aprilie 1968. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii Pedagogice „Ion Creangă” din Chişinău în anul 1992. În 1997 a susţinut teza de doctor în istorie cu titlul „Evoluţia etno-demografică a Bucovinei în perioada 1774-1850″. Este autorul mai multor studii, între care „Bucovina în perioada stăpânirii austriece. 1774-1918“, Chişinău, 2003 etc.
Domnul Constantin Ungureanu a obţinut prin concurs mai multe burse de cercetare şi documentare în Germania şi Austria. În prezent studiază arhivele din Viena; totodată este foarte atent la evoluţia (sau involuţia) vieţii politice din Republica Moldova. Recent domnia sa mi-a trimis un text, în care pune în discuţie subiectul actual: modificarea Constituţiei, desfăşurarea referendumului sau alegeri anticipate. Dl Constantin Ungureanu m-a rugat să dau textul dumnealui şi altor persoane de la Chişinău să-l citească. M-am gândit că cel mai bine este să-l public pe blog, astfel oferind posibilitatea cititorilor să facă cunoştinţă cu raţionamentele colegului meu istoric, în plus: să-şi expună punctul dumnealor de vedere. Deci, (more…)
Stalin, 1937: Marea Teroare.
Publicat la 19 March 2010; 1,109 afişări; 13 comentarii;
[Totalitarismul sovietic: studierea fenomenului. Contribuţii (4)]
Alexandr Şubin. 1937. Antiterror Stalina [1937. Anti-teroarea lui Stalin],
Moscova, Ed.: Iauza, Eksmo, 2010, 352 p. (Note de lectură).
Alexandru Şubin este istoric de specialitate, doctor habilitat în ştiinţe istorice, colaborator al Institutului de Istorie Universală al Academiei de Ştiinţe a Federaţiei Ruse, conducător al Centrului de Istorie a Rusiei, Ucrainei şi Bielorusiei. El este redactor responsabil la revista „Istoriceskoie prostranstvo” [„Spaţiul istoric"] – publicaţie a Asociaţiei Institutelor de Istorie a CSI. Este autorul a peste 100 de publicaţii ştiinţifice, inclusiv – 15 monografii, între care „Soţializm: „zolotoi vec” teorii” [„Socialismul: „veacul de aur" al teoriei"], Moscova, 2007; „Zolotaia oseni ili period zastoia. SSSR v 1975-1985 gg.” [„Toamna de aur sau perioada stagnării. URSS în anii 1975-1985"], Moscova, 2007; „10 mifov sovetskoi stranî” [„10 mituri ale Ţării sovietelor"], Moscova, 2006 etc.
În 2010 a apărut monografia cu titlul deja anunţat ceva mai sus. Este un studiu deosebit de serios, obiectiv, echilibrat şi echidistant, consacrat evenimentelor politice din URSS din perioada anilor 1929-1939 (cu anumite incursiuni cronologice pe care autorul le-a considerat necesar să le facă). Monografia conţine o Introducere şi cinci capitole. Autorul îşi formulează teza de lucru: de ce jertfele terorii staliniste sunt prezentate în literatura istorică ca nişte jertfe inocente, nevinovate, deşi noi ştim că ele (jertfele) erau cunoscuţi revoluţionari, neînfricaţi comandanţi de oşti, gata să lupte pentru idealurile lor? Autorul monografiei încearcă să descâlcească situaţia politică din URSS din anii 30 ai secolului trecut. (more…)
La iniţiativa MAE, cinci partide extraparlamentare au decis să coopereze
Publicat la 11 March 2010; 1,955 afişări; 27 comentarii;
Preşedinţii Partidului Naţional Român, Partidului Naţional Liberal, Partidului Umanist şi Partidului Popular Republican au răspuns miercuri, 10 martie 2010, invitaţiei Mişcării Acţiunea Europeană de a participa la o masă rotundă cu tema „Priorităţi comune ale partidelor extraparlamentare”.
Deputatul Veaceslav Untilă, preşedintele MAE, le-a vorbit participanţilor despre necesitatea constituirii unui pol extraparlamentar. “Ceea ce vă propun astăzi este un prim pas către împlinirea unui deziderat exprimat în repetate rânduri de electorat: coagularea forţelor democrate. Îi acuzăm de multe ori pe cei din partidele parlamentare că nu sunt capabili să se unească şi să propună o singură listă. Ei bine, se pare că nici noi nu putem face acest lucru”, a declarat Veaceslav Untilă. Liderul MAE consideră că partidele extraparlamentare au în acest moment trei opţiuni: să continue pe cont propriu, fără şanse de a trece pragul electoral, să se contopească într-unul din partidele consacrate, pierzându-şi complet identitatea, sau să se unească cu alte partide extraparlamentare şi să devină alternativa democrată la actualele partide aflate în Parlament. (more…)
Cazul Vasile SCOBICI, Străşeni. [Golgota deportaţilor basarabeni.4]
Publicat la 10 March 2010; 1,501 afişări; 13 comentarii;
La sediul Mişcării Acţiunea Europeană a venit doamna Natalia Sârbu din or. Străşeni şi a prezentat documentele (17 file) referitoare la deportarea bunelului dumneaei, Vasile Zaharia Scobici.
În adeverinţa semnată de preşedintele şi secretarul consiliului sătesc Străşeni, judeţul Chişinău, RSSM, datat cu 12 iunie 1941 [sunt doar semnăturile autografe; documentul este scris de mână, cu greşeli gramaticale, unele cuvinte se repetă, dovadă a grabei cu care s-a întocmit documentul şi a analfabetismului celui ce l-a scris - A.P.] Vasile Scobici este calificat drept „un mare comerciant (chiabur), [care] a avut un venit anual de 1 000 000 lei, cu toate acestea avea 18 ha pământ, dintre care 5 ha viţă de vie, [el] prelucra pământul şi viţa de vie cu [ajutorul] forţei de lucru angajate, 15-20 de oameni, avea 2-3 oameni lucrători permanenţi. Familia constă din [indiscifrabil - A.P.] Scobici Vasile Zaharovici – 69 de ani, soţia – Scobici Elena Zaharovna – 69 de ani, au două fiice şi doi fii, care, la venirea Puterii Sovietice, au fugit în România”[1].
Altă adeverinţă, dactilografiată, semnată de Cucer, şeful secţiei financiare a raionului Străşeni, de asemenea la 12 iunie 1941, în cele şase rânduri constată că Vasilii Zaharovici Scobici a fost proprietarul „unui depozit de vin, că cumpăra şi vindea vin. Venitul aproximativ anual a constituit suma de 1 000 000 lei pentru anul 1939-1940″[2]. (more…)
Cu ocazia Zilei Femeii, liderii MAE au dăruit flori doamnelor din Chişinău
Publicat la 8 March 2010; 516 afişări; 1 comentariu;
Urări pentru o primăvară frumoasă şi flori – acestea au fost darurile simbolice pe care le-au oferit astăzi, 8 martie 2010, liderii Mişcării Acţiunea Europeană tuturor doamnelor pe care le-au întâlnit în Chişinău, în zona parcului Ştefan cel Mare. Acţiunea MAE a fost organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii.
„Am omagiat, astăzi, femeia pentru că ea reprezintă mama şi încrederea într-o zi de mâine mai bună. Personal, sunt convins că femeia este coloana vertebrală a societăţii noastre, iar MAE demonstrează şi prin această acţiune respectul pe care îl acordă doamnelor din societatea noastră”, a declarat preşedintele MAE, deputatul Veaceslav Untilă.
Prezent la acţiunea MAE, prim-vicepreşedintele Anatol Petrencu (more…)
Teroarea roşie în viziunea lui Andrei Burovski
Publicat la 7 March 2010; 929 afişări; 4 comentarii;
[Totalitarismul sovietic: studierea fenomenului. Contribuţii (3)]
Andrei Burovski este profesor universitar, doctor habilitat în ştiinţe istorice, cunoscut cititorului rus printr-un şir de monografii, consacrate atât istoriei Rusiei, cât şi altor subiecte.
În cartea domniei sale, apărute recent, autorul prezintă o viziune oarecum nouă, referitoare la teroarea bolşevică din Rusia sovietică în anii 1917-1937, aduce în circuitul ştiinţific detalii noi, deosebit de importante în cunoaşterea sistemului totalitar sovietic. Ideea de la care porneşte autorul a fost lansată încă în timpul conducerii lui Nichita Hruşciov care, criticând politica de masacrare a sutelor de mii de oameni nevinovaţi, a lansat noţiunea de „represiuni nejustificate”. Andrei Burovski se întreabă: dar represiuni justificate au fost? Până a ajunge la răspunsul, pe care încearcă să-l dea autorul monografiei, să recapitulăm principalele teze ale cărţii.
Lucrarea are trei părţi, prima fiind consacrată „Beznei, care l-a născut pe Stalin” (p. 11-116). Este vorba de Rusia, de ororile Războiului civil (1918-1921); autorul aduce cifre referitoare la pierderile umane, materiale, culturale etc. Între altele, Andrei Burovski explică de ce anume bolşevicii au obţinut victorie în acel sângeros război: ei, bolşevicii, au fost incomparabil mai duri atât cu ai lor, cât şi cu rivalii lor albgardişti; bolşevicii au cultivat ideile cruzimii, s-au bazat pe ceea ce este mai negativ în oameni, au promovat ideea calităţii inferioare a unor clase şi pături sociale, numindu-le „mediu zoologic”. În promovarea politicii, bolşevicii selectau şi promovau tipi patologici; ei au încurajat elementele din lumea interlopă, au decorat criminali concreţi pentru crime concrete [p. 23]. (more…)
Demiterea preşedintelui CSJ, un gest de responsabilitate
Publicat la 4 March 2010; 673 afişări; 4 comentarii;
Mişcarea Acţiunea Europeană salută demiterea lui Ion Muruianu din funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), prin votul dat în şedinţa Parlamentului de astăzi, 4 martie a.c.
MAE consideră că menţinerea lui Ion Muruianu într-un post reprezentativ pentru sistemul juridic din Republica Moldova, după atacul fără precedent pe care acesta şi l-a permis la adresa jurnaliştilor, ar fi reprezentat o eroare impardonabilă. De aceea, prin votul acordat astăzi de majoritatea deputaţilor prezenţi la şedinţa Legislativului, Parlamentul a demonstrat responsabilitate şi o bună înţelegere a democraţiei. (more…)
Comunicat de presă
Publicat la 4 March 2010; 711 afişări; 5 comentarii;
Anatol Petrencu şi Iurie Colesnic, invitaţi la televiziunea MIR
Prim-vicepreşedintele MAE Anatol Petrencu şi vicepreşedintele Iurie Colesnic au fost invitaţi joi, 4 martie 2010, să participe la emisiunea „Cuvânt pentru cuvânt”, realizată de televiziunea MIR, din Moscova. Printre temele de discuţie din emisiune se numără independenţa Republicii Moldova, apropierea de România şi aderarea la Uniunea Europeană. Emisiunea va putea fi urmărită în această seară, începând cu ora 19:00.
Mişcarea Acţiunea Europeană a susţinut, încă de la înfiinţare, aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. “În acest moment, obiectivele Republicii Moldova sunt clare, bine angrenate în realitatea politică actuală: integrarea în Uniunea Europeană. Aceasta este singura formă de unire cu România, prin regăsirea cetăţenilor celor două state în UE. Pentru noi, România este un exemplu de succes pentru modul în care a reuşit să asimileze standardele cerute de Uniunea Europeană. Aceste standarde înseamnă, de fapt, o creştere permanentă a gradului de civilizaţie, a prosperităţii şi bunelor relaţii dintre cetăţeni, între care există asemănări şi deosebiri culturale, dar care reuşesc să convieţuiască decent, aducând împreună plus valoare societăţii”, a declarat Anatol Petrencu, referindu-se la subiectele emisiunii. (more…)
Holocaust: înveşnicirea numelor
Publicat la 4 March 2010; 635 afişări; 11 comentarii;
La 3 martie, la Chişinău, la Casa Evreilor KEDEM şi-a desfăşurat lucrările Conferinţa internaţională ştiinţifico-practică „Memoria Holocaustului”, organizată de Complexul Memorial Yad Vashem, Israel.
Conferinţa a început cu omagierea Imnurilor de Stat ale Republicii Moldova şi Statului Israel. Participanţii la Conferinţă au fost salutaţi de persoane oficiale. Alex Avraam, directorul Sălii Numelor din cadrul Yad Vashem, originar din România, a salutat prezenţa (în limba română, bineînţeles).
A urmat domnul deputat Marian Lupu, preşedintele Partidului Democrat din Republica Moldova. „Drept dovadă a toleranţei, a început discursul de salut domnul M. Lupu, eu voi vorbi în limba rusă”. Au urmat câteva aplauze, dar nu foarte multe. (more…)
Comemorarea Eroilor la Căuşeni
Publicat la 3 March 2010; 704 afişări; 3 comentarii;
La 2 martie, în piaţa din faţa monumentului ridicat în memoria căuşenenilor, căzuţi la datorie în 1992, s-au adunat câteva mii de oameni pentru a participa la un miting consacrat cinstirii voluntarilor şi poliţiştilor care au participat la Războiul pentru păstrarea integrităţii teritoriale în 1992 şi comemorării celor ce au căzut pe câmpurile de luptă.
Mitingul a început cu un minut de reculegere. Un detaşament de militari a tras câteva salve de arme. Primul vorbitor a fost primarul oraşului domnul Anatolie Zaremba. A urmat preşedintele raionului Căuşeni, domnul Ion Ciontoloi, după care reprezentanţi ai poliţiei, ai veteranilor Războiului de pe Nistru, între care şi domnul Nicolae Bârlădeanu, Cavaler al Ordinului „Ştefan cel Mare”, vicepreşedinte al Filialei Căuşeni a Mişcării Acţiunea Europeană (MAE).
Între altele, domnul Nicolae Bârlădeanu a spus:
„Astăzi comemorăm trista zi a începutului războiului de pe Nistru. A fost un război pentru eliberarea ţării de imperiul de la răsărit în care am pierdut mulţi feciori ai Patriei. Au trecut 18 ani de atunci, dar tristeţea mai persistă. Nu trebuie să învinuim Kremlinul sau, mai proaspăt, Bucureştiul de această situaţie. De vină suntem noi, cei din Chişinău, care pe parcursul acestor ani n-am avut voinţă politică pentru a reglementa acest conflict. Mai mult decât atât, Moscova a avut şi mai are a cincea coloană la Chişinău care încurajează regimul separatist. Din asta ei au avut milioane şi dividende politice. (more…)
|
|
|