UNIMEDIA | Blogs.UNIMEDIA | Anatol Petrencu RSS
| | | |
Totalitarismul sovietic: studierea fenomenului.
Publicat la 29 January 2010; 1,172 afişări; 15 comentarii;

Contribuţii (1)

Întotdeauna am pledat pentru condamnarea crimelor totalitarismului sovietic faţă de poporul nostru.

Am salutat crearea „Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar”.

În cadrul primei şedinţe a Comisiei, ţinută înainte de emiterea Decretului Preşedintelui interimar al Republicii Moldova Mihai Ghimpu, am insistat asupra scoaterii cuvântului „sovietic” din denumirea Comisiei (iniţial s-a numit „Comisia pentru studierea şi aprecierea regimului comunist sovietic”). Asta pentru a putea examina şi aprecia şi practicile de opt ani ale regimului Voronin. Participanţii la şedinţă, inclusiv domnul Preşedinte Mihai Ghimpu, au fost de acord cu propunerea subsemnatului. În mod ciudat, însă, în loc de „sovietic” în titulatura Comisiei a fost introdusă noţiunea „totalitar”, ceea ce, în esenţă, este unul şi acelaşi lucru cu „sovietic”. Asta înseamnă să limitezi cercetarea la 1991, anul prăbuşirii URSS. Ulterior domnul Gheorghe Cojocaru, preşedintele Comisiei, alţi membri ai Comisiei, au încercat să explice de ce nu trebuie cercetată perioada politică 2001-2009.

În ceea ce mă priveşte: am pregătit deja pentru tipar o carte cu titlul provizoriu „Republica Moldova: bolşevicii la putere. 2001-2009″, în care am introdus studiile ştiinţifice şi publicistice, referitoare la esenţa regimului autoritar al lui Vladimir Voronin, care a păstrat puternice trăsături ale sistemului totalitar sovietic: uzurparea puterii politice de către Voronin şi clanul pe care-l conduce, promovarea unei singure ideologii obligatorii pentru toţi (moldovenismul pro-rusesc), introducerea cenzurii în mass-media republicană, transformarea Ministerului de Interne, a SIS-ului, altor structuri de forţă, în instrumente de represiune politică a opozanţilor regimului Voronin etc. Liderul PCRM a permis aplicarea torturii faţă de cetăţenii R. Moldova. În evenimentele din 7 aprilie 2009 trupele speciale de intervenţie au aplicat forţa faţă de protestatari, trei din ei fiind omorâţi în bătăi. Iar responsabilitatea, în totalitate, îi revine preşedintelui de atunci al R. Moldova.

Dar nu-i rău nici aşa: Comisia are mandatul respectiv şi trebuie să folosim toate posibilităţile pentru a adânci studierea fenomenului totalitar, extins asupra populaţiei basarabene în 1940, apoi în 1944.

Criticile la adresa „Comisiei Gheorghe Cojocaru” n-au întârziat să apară. Cel mai prost lucru pentru membrii Comisiei ar fi ca ei să intre în polemici cu adversarii lor ideologici şi politici.  Totuşi, câteva lucruri trebuie spuse.

Unii critici consideră că membrii Comisiei nu au dreptul moral să judece comunismul sovietic, deoarece au fost membri ai PCUS. Vreau să subliniez: cei mai credibili şi documentaţi critici ai comunismului au fost chiar membrii de partid care, ştiind din interior practicile totalitariste, le-au condamnat cu vehemenţă. Marii istorici occidentali – François Füret, Alain Besançon etc. – reputaţi critici ai comunismului mondial, au fost membri ai Partidului Comunist.

Personal am avut posibilitatea să discut nu o singură dată cu distinsul istoric francez Stéphane Courtois, autorul şi coordonatorul Cărţii negre a comunismului[1]. Domnia sa a fost membru al Partidului Comunist Francez, aripa de extremă stânga (maoistă), director al revistei Communisme. Studiind comunismul, crimele acestuia, Stéphane Courtois nu a putut rămâne indiferent de practicile aplicate de totalitarismele de stânga din lume, le-a expus într-o excepţională carte, tradusă în zeci de limbi ale lumii.

Să nu uităm nici o clipă că sistemul totalitar sovietic a fost subminat şi distrus şi de cunoscuţi comunişti, Boris Elţin fiind figura cea mai distinsă în acest sens.

În portalul de ştiri Omega Mark Tkaciuk spune următoarele: „Aici [în Comisie - A.P.] este şi un istoric strălucit [Maric, mulţumesc pentru aprecierea înaltă, cred că nu o merit - A.P.], acum şi om politic, lider de partid [deja nu mai sunt - A.P.], Anatol Petrencu, care la sfârşitul anilor 80, a fost, de asemenea, membru al Partidului Comunist din Uniunea Sovietică, şi a susţinut o teză de doctor, cu titlu secret, la unul dintre Institutele din Moscova. O teză secretă, cu un conţinut piperat, care nu trebuia să devină cunoscută societăţii de atunci. Cazul este de-a dreptul clinic pentru ceea ce ei numesc regim totalitar: cercetare ştiinţifică secretă, care, probabil, nu era posibilă fără participarea serviciilor secrete de atunci”.[2]

Citatul de mai sus este o dovadă clară că în Comisie e nevoie de oameni care cunosc realităţile de atunci ale URSS. Tema tezei de doctor a subsemnatului se numeşte „Relaţiile româno-italiene în anii 70 – prima jumătate a anilor 80″[3]. Atât teza, cât şi autoreferatul au parafa „Pentru uz intern”. În situaţia în care, un cercetător studia literatura ce avea deja acea parafă, teza (lucrarea) de asemenea trebuia să fie pentru uz intern. La redactarea tezei am folosit literatură (ziare, reviste de specialitate), aduse din Italia, şi care erau stocate într-un fond special al Bibliotecii de Stat „Lenin”. Asta-i tot. Afirmaţiile mele pot fi verificate. După căderea comunismului, în 1993, am publicat teza de doctorat sub formă de monografie. Poate fi citită în biblioteci[4].

În ceea ce priveşte Procesul comunismului vreau să spun că reîncep expunerea mărturisirilor supravieţuitorilor deportărilor, foametei determinate de politica odioasă a bolşevicilor venetici şi autohtoni, de personalităţile disidente, care au făcut puşcărie psihiatrică pentru convingerile lor etc.

Mă bucur că deja trei doamne au venit la sediul Mişcării Acţiunea Europeană (Chişinău, strada Sciusev, nr. 51, telefon 92 99 66), au adus mărturii deosebit de preţioase, referitoare la crimele comuniştilor. Invit pe toţi ceilalţi care au pătimit în urma politicii inumane a bolşevicilor de ieri, dar şi a celor de astăzi. Ofer spaţiul de pe acest blog pentru dezbateri competente, serioase şi utile pentru condamnarea crimelor comunismului. Sunt binevenite toate sugestiile şi propunerile. Comuniştii s-au temut întotdeauna de adevăr. Iar pe noi adevărul ne va face liberi.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Anatol PETRENCU, prof. univ., dr.-hab., prim vicepreşedinte al MAE


29 ianuarie 2010.


[1] Stéphane Courtois, Nicolas Werth, Jean-Louis Panné… Cartea neagră a comunismului. Crime, teroare, represiune, Bucureşti, Editura Humanitas, 1998.

[2] http://omg.md/Content.aspx?id=6700&lang=1

[3] Rumâno-italianskie otnoşenia v 70-h – pervoi polovine 80-h godov. Speţialinosti 07. 00. 05 – istoria mejdunarodnâh otnoşenii i vneşnei politiki. Avtoreferat…, Moscova, 1986. Autoreferatul este (era cel puţin) în Biblioteca Naţională a R. Moldova.

[4] Relaţiile româno-italiene: de la confruntare la colaborare. 1945-1985, Chişinău, Editura Universitas, 1993. Recenzii: Filip Caragea, în Revista de istorie a Moldovei, 1994, nr. 3-4, p. 108-110; Victor Moraru. De la redescoperire la colaborare // Glasul Naţiunii, 1993, nr. 50/171, p. 3.

15 comentarii to “Totalitarismul sovietic: studierea fenomenului.”

  1. andromeda says:

    Cred ca termenul corect este moldevenism fara limba moldoveneasca, adica rusificare.

  2. In opinia mea,ar trebui de monitorizat si perioada 2001-2009,mai ales de evidentiat acei presedinti de raioane,asa zis democrati,care au intrat in chirdasie cu comunistii si le-au intarit pozitiile.Ma tem,ca in structurile desconcentrate din raioane v-or fi iarasi comunistii.Cei,care i-am pus in fotolii [indignat la culme] si-au aratat fata lor adevarata,care e mai rosie ,dechit a comunistilor.,,Schapundu-se,,la putere ne-au calcat in picioare pe noi,acei ,care am luptat pentru adevar.Nu scapa d-lor nici o ocazie de a se prichopsi cu ceva.Lupta lor este pentru propria burta si afacerile banoase,care trebuesc protejate, se leaga si cu naiba numai sa aiba profit.In Consiliile Raionale ,,infloresc,,comunistii si rudele actualilor presedinti.Trebue demaschati acesti cameleoni,chit nu este tirziu,ca deja isi cauta adapost prin PLDM,in speranta ca v-or fi protejate fardelejile lor.Sa fim curajosi si sa spunem lucrurilor pe nume,altfel dejeaba condamnam comunismul ,avind alaturea de noi niste soiuri de mutanti si cameleoni,care profita de situatie.Sa ne spalam de toata mizeria ODATA SI PENTRU TOTDEAUNA !!!

  3. Eu says:

    Ce sa vorbim noi de fenomenul totalitarismul sovietic, ca mai bine e sa vorbim de fenomenul- sindromul Stockholm. Prima pe lista- Greceanii. La fel se poate de inclus si Voronin, din partea tatalui.

    Sau alte zeci de mii de persoane represate de la tara, de virsta a treia, care chiar si la utliemle scrutine ca o turma disciplinata a votat cu PCRM. Multi din cei virstnici au fost nascuti, sau si-au petrecut tineretea, copilaria prin lagare totalitarismului sovietic.

    Alta chestie e doctrina comunista pe care tare o apara Tkaciuk. Fiind de o ita de nationalitati mai de linga mare Rosie, cu stilu de a vorbi ca vecinii nostri din Odessa, omul uita ca doctrina pe care se bazeaza stema si drapelul paretidului, are putin cu practicile si modul de viata a membrilor partidului. Privatizarile ilegale, delapidari de fonduri, estorcari de business, luxul in care traiau, asa ceva nu-si permiteau nici comunistii sovietici.

  4. NIKE says:

    SUCCESE, D-LE PETRENCU, INCLUSIV IN ACTIVITATEA COMISIEI MENTIONATE MAI SUS. GREU ACCEPTA MULTI SEFI DE LA PERIFERIE REVENIREA LA NORMA-LITATE. CAZ CONCRET IN INVATAMINTUL PREUNIVERSITAR: METODISTA DIN RAION, RESPONSABILA DE PREDAREA ISTORIEI IN SCOLI, CONTINUA SA AFIRME SI IN PREZENT CA CEI CE AU EXPERIMENTAT ,,ISTORIA INTEGRATA” AU MUNCIT, IAR CEI CE AU REFUZAT SA EXPERIMENTEZE N-AU VRUT SA MUNCEASCA. DESCHIS IESE CU CRITICI LA SCHIMBARILE PROPUSE DE MINISTERUL EDUCATIEI AL RM IN DOMENIUL MODERNIZARII CURRICULEI LA ISTORIE AFIRMIND CA MANUALELE DE ISTORIE INTEGRATA SINT MULT MAI REUSITE.

  5. Corneliu says:

    D-le Petrenco sunteti un fost activist comunist al URSS, structura de ocupatie a Basarabiei. Sa va fie rusine ca neati mintit atitia ani ca sunteti anticomunist, de fapt ati facut biznes politic si ati vindut MAE lui Untila.
    Citi bani ati luat de la Untila pentru vinderea MAE? 100 mii de euro?

  6. Mihai says:

    Pentru Corneliu
    Interesanta logica mai au cei de la PLDM. Atunci cand vreun partid politic face ceva in folosul oamenilor, imediat vad in asta tradari. Sa va fie rusine!!!
    MAE este unicul partid politic din R. Moldova care a pus interesul national mai presus decat interesul politic. Si a demonstrat acest lucru nu o singura data.
    NB!!! MAE a facut dezinteresat campanie electorala in favoarea partidelor democratice.
    NB!!! MAE a fost singura formatiune politica care si-a exprimat deschis dezacordul referitor la organizarea sumetului CSI la Chisinau.
    NB!!! In caz de necesitate MAE, va organiza scoli de lichidare a analfabetismului, inclusiv pentru tine Cornel. Pacat ca si Filat, si Bujor au neglijat si acest lucru.
    NB!!! Ar fi bine ca stii, ca cel care te plateste sa scrii asemenea comentarii prostesti la 4 aprilie 2005 te-a tradat, baiatul, si l-a votat neconditionat pe Voronin. Te-ar fi tradat si acum cateva saptamani, pentru ca tocmai el era cel care se milogea la comunisti sa-l voteze pe vesnicul candidat la functia de presedinte M. Lupu. Daca ai uitat iti amintesc ca M. Lupu a fost sluga comunistilor chiar in mileniul trei!!!
    Daca taceai, filosof ramaneai.

  7. Sofia says:

    Mult succes si curaj, domnule Petrencu!
    Noi speram foarte mult ca Comisia nominalizata sa-si faca lucrul corect.
    Dupa crearea AIE eram convinsa ca unul din primele actiuni pe care urma sa le faca cei de la Ministerul Educatiei ar fi trebuit sa fie scoaterea manualelor de istorie integrata din uz, insa n-a fost sa fie.
    Mai mult, presa periodica din R. Moldova a inserat un interviu cu carieristul Nazaria, slugoi devotat al regimului comunist, care isi continua demagogia ce il caracterizeaza. Mi se poare oarecum neinteles: mass-media democratica, in primul rand ziarul “Timpul”, promoveaza aceleasi persoane care au fost cap de afis in timpul regimului lui Voronin. Nu vad prea mari diferente…

  8. Mihaita says:

    Nu prea am mari asteptari de la aceasta Comisie.
    Pentru fiecare dintre noi este clar ca suntem in an electoral si eu consider ca aceasta Comisie, la fel si cea care chipurile studiaza evenimentele din 7 aprilie, este un instrument de atragere a voturilor. Iar distinsii istorici inclusi in respectiva comisie, pur si simplu, sunt folositi de catre M. Ghimpu.
    Clanul Ghimpu-Chirtoaca isi doresc sa ramana in istorie ca mari luptatori anticomunisti si, se pare, vor reusi.

  9. Mihai says:

    Continuam ca avem o mentalitate totalitara, daca cineva se evidentiaza prin ceva, imediat ne mobilizam ca sa-l distrigem. Se lasa impresia ca exact asa procedeaza si in cazul distinsului profesor Petrencu.
    Ar fi firesc sa-l pretuim, sustinem si ajutam in ceea ce face. Trebuie sa recunoastem curajul de care a dat dovada pe parcursul timpului: in plin regim comunist voronian a moderat mai multe emisiuni anticomuniste la postul de radio “Vocea Basarabiei”, este autorul unui manual universitar de exceptie, a reusit sa editeze cel mai reusit manual scolar pentru slasa a XII, a prezentat comunicari documentate la multiple foruri stiintifice nationale si internationale,a reusit sa pregateasca 14 doctori in stiinte istorice.
    Ar fi corect sa ne sustinem si promovam valorile.
    Curaj, domnule profesor.

  10. Sandu says:

    Pentru Corneliu
    E clar ca ai scris un comentariu de doi bani, ai vrut sa-i faci pe plac bosului.
    Spre deosebire de PLDM, la MAE nu se cumpara si vind functii. Asta s-o stii si poti s-o spui si la colegii tai.
    Rusine!
    Alta data daca vei vrea sa scrii prostii, cumpara-ti creioane verzi si coloreaza ceva. Si tu te vei linisti si seful tau va primi placere.

  11. Vitalie says:

    Un lucru e clar: comunistii tot timpul au criticat si critica doar oamenii care prezinta interes si de pana carora se tem. Acum se tem si de pana Dra.
    Mult succes in tot ce faceti.

  12. Eroi de paie says:

    Domnul Petrenco ar trebui sa publice pe blog, raportul activitatii sale de activist PC URSS. Ca sa vada lumea, nu de alta, da sa se stie cat de consecvent este dl. Petrenco. Caci azi oricine este anticomunist, mai cu seama doctorii habilitati, care si-au sustinut teza in mod secret, la Moscova.

  13. Eu says:

    Vad ca Dl Petrencu are de o vreme incoace si “prieteni” virtuali. Asta denota ca sacalii kgbisti incep sa se teama tot mai mult.

    Dl Petrencu, sinteti pe drumul cel bun. Cit dusmanul nu te critica e clar ca nu apreciaza puterea Dvs, acum cind au inceput si in blog sa scrie 8 doar un singur subiect, ca sefu altul nu le-a dat) inseamna ca vad in Dvs o forta.

  14. Unul says:

    Daca scrici pentru popor scritzi carti despre Administrare – invatzati poporul sa controleze shi sa accepte sa fie controlat. Pentru ca invinuindu-i pe rushi – va cam spalatzi cu murdaria altuia…

  15. Paula says:

    Trebuie despicate si dezgropate toate adevarurile despre activitatea comunistilor si din perioada 2001-2009, mentalitatea unora a ramas inca cea din timpul regimului comunist de pana la 1991, de aceea a fost usor de spalat creierii in perioada 2001-2009, trebuie din punct de vedere al prezentului sa urmarim crimele si faradelegile unui regim totalitar, dupa cum bine a s pus D-l Petrencu, sa li se arunce adevarul gol golut, cee ce ei s-au straduit sa ascunda cel mai bine. Fiind in sec. XXI, demult trebuia sa trecem peste pragul mentalitatii sovietice, sa fie scos in afara legii partidul comunist pentru eternitate, e timpul deja de 19 ani sa mergem inainte privind si invatand din greselile trecutului (scoaterea in afara legii a partidului respectiv ar constitui cea mai simpla pedeapsa pentru tot ce au facut si continua sa faca). Intentiile Integrarii Europene se dovedesc a fi imposibile si datorita acestei situatii statice de a nu ne debarasa de ubrele trecutului totalitar comunist!

Leave a Reply