Am observat un cort întins în faţa Ambasadei SUA la Chişinău. În preajmă – un protestatar, ce a declarat greva foamei. Am decis să mă apropii şi să aflu cauza protestului.

Am aflat că îl cheamă Tudor Pânzari, este din Căuşeni, este veteran al Războiului de pe Nistru. Din discuţia avută am aflat că la Război a fost rănit. A suportat o operaţie complicată, fiind nevoit să stea la spital un timp mai îndelungat. În timpul cât a stat la spital, autorităţile locale au demolat casa în care trăia. Tudor Pânzari arată buletinul de identitate în care este trecută viza de reşedinţă: Căuşeni, str. Frunze, nr. 50. Am întrebat dacă posedă Carte de imobil, la care mi-a zis că locuia într-un cămin, care urma a fi demolat; în lipsa lui casa a fost nivelată cu pământul, el rămânând, de fapt, în plină stradă.

Documentele prezentate de dl T. Pânzari demonstrează că el s-a adresat la organele puterii locale şi republicane cu cererea de a i se oferi o casă sau un apartament. Fiind şi luptător pe frontul de pe Nistru, domnia sa beneficiază de anumite înlesniri, oferite de Statul Republica Moldova. Eforturile domnului T. Pânzari nu s-au soldat cu succes. A fost trimis de la o instanţă la alta, fără, însă, a primi ceea ce i se cuvine conform Legii. Desprindem dintr-un document, provenit de la Consiliul Raional Căuşeni: „Referitor la asigurarea cu spaţiul locativ menţionăm, că în conformitate cu art. 4, alin. (1) al Legii Republicii Moldova nr. 435-XVI din 28.12. 2003 privind descentralizarea administrativă, construcţia de locuinţe şi acordarea altor tipuri de facilităţi pentru păturile social-vulnerabile, precum şi pentru alte categorii de populaţie, ţine de competenţa autorităţilor publice locale de nivelul întâi, iar potrivit art. 29 alin. (1) lit. M) al Legii Republicii Moldova nr. 436-XVI  din 28.12.2007 privind administraţia publică locală primarul asigură repartizarea fondului locativ şi controlul asupra întreţinerii şi gestionării acestuia în unitatea administrativ-teritorială respectivă”. Citeşt mai mult…

Părinţii întemeietori ai Uniunii Europene au considerat că viitorul îl va prezenta un continent al patriilor: fiecare popor, integrat economic cu celelalte naţiuni, supus unor legi identice pentru toţi, îşi va păstra specificul său cultural, spiritual, altfel spus – zestrea sa adunată de sute de ani şi moştenită de cei de astăzi. În acest sens apare fireasca întrebare: noi, cei din Republica Moldova, odată porniţi pe calea integrării europene, cu ce moştenire venim? Noi ce aducem celorlalţi europeni? Ce contribuţii am avut la progresul societăţii, la dezvoltarea culturală, spirituală a Europei?

La prima vedere – cu nimic. Avem noi oare opere sau contribuţii, autorii cărora să fi devenit laureaţi ai Premiului Nobel? Avem noi oare eroi, care s-ar fi remarcat în lupta cu terorismul? Avem noi oare cosmonauţi? Avem noi oare personalităţi – funcţionari ai înaltelor foruri internaţionale? Se pare că răspunsul este negativ. Da poate că avem [la personalităţi mă refer], dar nu ştim de ele nimic? Citeşt mai mult…

Note de lectură: Gabriel Moisa. Direcţii şi tendinţe în istoriografia românească. 1989-2006,

Oradea, Editura Universităţii din Oradea, 2007. – 218 p.

Cu ocazia Şcolii de vară de la Oradea, organizate de Centrul de Studii Transilvane, am avut ocazia să-l cunosc pe domnul Gabriel Moisa, profesor universitar, specialist în istoria istoriografiei şi istoria contemporană a României. Studiile realizate de domnul profesor în domeniul direcţiilor şi tendinţelor în istoriografia contemporană sunt deosebit de importante, în primul rând pentru specialiştii din domeniul cercetării istorice, dar şi pentru publicul larg.

Monografia Direcţii şi tendinţe în istoriografia românească. 1989-2006 are un Cuvânt înainte, opt capitole, bibliografie. Sarcina, formulată de autor, a fost de a analiza producţia ştiinţifică, realizată de istorici în perioada postdecembristă, adică după căderea regimului totalitar comunist din România. Pentru a realiza acest scop autorul a folosit ca bază cunoscutele volume ale Bibliografiei Istorice a României.

Un nou început – aşa se numeşte primul compartiment al lucrării, în care autorul demonstrează, că în perioada democratică a trecut „un timp prea îndelungat pentru ca lucrurile să se mişte în mod perceptibil” (p. 10). Sunt arătate şi cauzele acestei situaţii: mai rămâneau activi istoricii din perioada comunistă; a fost nevoie de noi acumulări documentare etc. În anii 1995-1996, arată autorul, a apărut o generaţie nouă de istorici, care au mişcat lucrurile spre bine. Reţinem observaţia justă a domnului Gabriel Moisa: „Departe de a considera că tot ceea ce vine din anii comunismului este perimat, inclusiv modul de scriere a istoriei, iar renovările postdecembriste din cadrul disciplinei sunt în totalitate valoroase şi de luat în seamă, trebuie să observăm că pariul este deja câştigat de adepţii inovaţiei, categorie dominată de tinerii slujitori ai [muzei] Clio, mult mai deschişi şi preocupaţi de noi posibilităţi şi forme de investigare a istoriei, întrând într-un dialog fertil şi productiv cu alte istoriografii” (p. 11). Citeşt mai mult…

Studenţi fiind, locuiam la căminul de pe strada Vinogradnaia, astăzi – strada Viilor. Într-o dimineaţă un coleg de-al nostru a venit ceva mai devreme de la ţară şi care i-a fost uimirea, văzând cum CB se urina pe geam de la etajul de sus al căminului. Da ce, badei: veceul era cu un etaj mai sus sau mai jos, somnul dulce şi lenea mare. Cum să nu ne amintim de un banc cunoscut, în care se spune cum la o casă de nebuni venise o inspecţie să verifice starea sănătăţii pacienţilor şi pe unii din ei, vindecaţi, să-i trimită acasă. Cum numai intrară inspectorii în curtea spitalului, au observat doi nebuni cum se urinau de la etaj. Văzându-i pe medici, unul din cei doi şi-a întrerupt brusc uşurarea şi a intrat în cameră. „Vezi, zice inspectorul către medicul-şef, acela e teafăr, i s-a făcut ruşine de ceea ce face”. Pacientul respectiv a fost găsit, adus în cabinetul medicului –şef şi întrebat de ce a întrerupt urinatul, nu-i aşa că i se făcuse ruşine? La care omul zice: „Nu sunt aşa de prost că să mă trageţi de urină şi să cad de la etaj”. E-he-he, fiind studenţi, la câte năzdrăvănii de-ale CB am fost noi martori! Dar să revenim la a noastră poveste, pentru că înainte mult mai este!

Punându-se în slujba noii guvernări, stabilite la Chişinău în 2001, CB a redactat un plan de acţiuni, prin care să înlocuiască obiectul care se preda atunci în şcoli şi universităţi, Istoria Românilor, cu un alt curs, pe placul lui V. Voronin, numit Istoria Moldovei. Parte componentă a planului întocmit de CB era şi constituirea unei comisii din istorici, dar care – pentru a fi mai credibilă – să fie alcătuită din necomunişti (ne-membri ai PCRM). CB propune o listă de istorici, cărora le face şi câte o prezentare, încercând să „demonstreze” locurile vulnerabile ale fiecăruia dintre noi, de regulă – imaginare. Acolo unde CB scrie cum că unii colegi sunt lacomi de bani, de fapt reflectă o trăsătură de caracter a CB însăşi; asta el şi-a oferit serviciile guvernării comuniste, pe care – până la urmă – o va abandona şi-l va critica în presă pe V. Voronin. Dar până la acest moment a mai trecut ceva timp. Citeşt mai mult…

Motto: „Bolşevismul este o recidivă a canibalismului sălbatic, a unui mod de viaţă de peşteră, a moravurilor de animal”.

[în original: „Большевизм – рецидив первобытного каннибализма, пещерного быта и звериных нравов”]

A. S. Izgoev [1].

În 2001, în Republica Moldova bolşevicii autohtoni au venit la putere. Obiectul „Istoria românilor” le stătea ca un os în gât. Sarcina formulată de regimul Voronin pentru satrapii lui a fost să înlocuiască acest obiect cu altul care să se numească ca în perioada sovietică „Istoria Moldovei”.

Textul de mai jos l-am obţinut în 2002. Documentul, în limba rusă (cum altfel?), a fost redactat de Canalia bolşevică (în continuare – CB), ultima fiind asistată de încă cineva (în text, veţi observa, e scris „autorii”). Într-o formă sau alta, fragmentar sau trunchiat, acest document, se pare, a fost publicat de unele ziare din Chişinău.

Propun atenţiei Dvs traducerea din limba rusă în română a textului. Documentul are 5 pagini dactilografiate. Voi prezenta facsimilul ultimei pagini. În locurile unde voi întâlni dificultăţi de traducere, în paranteze pătrate, voi reda şi originalul. Concluziile le veţi trage Dvs singuri. Citeşt mai mult…

Moto: „O să vină ziua în care întreaga lume civilizată va recunoaşte fără şovăială

că sugrumarea în faşă a bolşevismului ar fi fost o nespusă binecuvântare pentru omenire”.

Winston Churchill

În viaţa noastră cea de toate zilele ar trebui să existe un echilibru, o normalitate, un bun simţ, la urma urmei. Constat, cu regret, că sunt unele cazuri care depăşesc orice limită imaginară. Este cazul unui tip de aici, din Republica Moldova, cu mari pretenţii de istoric, politolog, specialist în istoria relaţiilor internaţionale, susţinut masiv, pe faţă, fără ocolişuri, de Ambasada Federaţiei Ruse în R. Moldova, de alte structuri străine, în ceea ce priveşte publicarea unor cărţi, în organizarea unor simpozioane ideologico-propagandistice, călătorii în străinătate etc. Scriiturile respectivului tip nu au nimic în comun cu ştiinţa istorică; ele sunt, de fapt, compilaţii neruşinate ale unor teze eronate, ideologizate şi politizate, ale istoriografiei sovietice, repetate până la suprasaturaţie cu scopul ca – până la urmă – cineva să strângă din umeri şi să zică: probabil aşa şi a fost.

În tot ceea ce a mâzgălit respectivul tip a atacat cu vehemenţă ieşită din comun ceea ce este românesc. În materialul kilometric, înserat în fiţuica „Moldova Suverană” de astăzi (am în faţă ediţia electronică a fiţuicii), tipul respectiv porecleşte România interbelică „regat semifeudal”. „Semifeudal” înseamnă pe jumătate feudal; din text nu este clar care este cea de-a doua jumătate – sclavagism sau capitalism. Probabil, totuşi, în viziunea autorului, România interbelică era mai aproape de capitalism cu unele rămăşiţe ale feudalismului. Dar ce prezenta oare URSS interbelică, pe care acest autor o apără cu o virulenţă de asemenea ieşită din comun? Ce prezentau oare marile şantiere controlate de Gulag? Ce statut social aveau oamenii care munceau la Canalul Marea Albă – Moscova? Nu erau oare sclavi? Ba erau! Tot mai mulţi istorici ruşi demonstrează că în URSS stalinistă orânduirea socială era tocmai sclavagismul. Citeşt mai mult…

Din punctul meu de vedere decizia Curţii Constituţionale (CC) a Republicii Moldova privind Decretul Preşedintelui interimar Mihai Ghimpu este una neconstituţională. Articolul 134, aliniatul 2 stipulează următoarele: „Curtea Constituţională este independentă de orice altă autoritate publică şi se supune numai Constituţiei”. Ea, CC, exercită la sesizare, controlul constituţionalităţii legilor şi hotărârilor Parlamentului, a decretelor Preşedintelui R. Moldova [...], citim, în continuare la articolul 135.

Conform Constituţiei R. Moldova, Preşedintele R. Moldova care este şeful statului (art. 77, p. 1), reprezintă statul şi „este garantul suveranităţii, independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării” (art. 77, p. 2). Aşa dar, Mihai Ghimpu reprezintă instituţia prezidenţială şi are dreptul să emită decrete. El s-a folosit de acest drept şi a declarat ziua de 28 iunie 1940 ca zi a ocupaţiei sovietice a Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa. Spuneţi-mi, vă rog, care articol al Constituţiei R. Moldova a fost încălcat de dl M. Ghimpu?

Domnule Dumitru Pulbere, preşedinte al CC, la Dvs mă adresez cu această întrebare. În calitatea pe care o aveţi, ce aţi decis? Cum că „preşedintele interimar M. Ghimpu a încercat [de ce a încercat? El a decretat! – A.P.) să dea un aspect juridic evenimentelor istorice şi politice”. Citeşt mai mult…

Astăzi, 4 iulie 2010, în satul Tătăreşti, raionul Străşeni, a avut loc un eveniment deosebit. În incinta Bibliotecii Gimnaziului din localitate s-au adunat supravieţuitorii deportărilor staliniste, rudele şi prietenii lor, precum şi invitaţi din Străşeni şi Chişinău.

Festivitatea a fost deschisă de doamna Victoria Morola, bibliotecară şi vice-primar al Tătăreştilor. Eleve din clasele superioare ale Gimnaziului au spus celor prezenţi despre crimele bolşevicilor şi despre valurile de deportări, organizate de regimul comunist de ocupaţie, începând cu 28 iunie 1940 – ziua raptului Basarabiei, nordului Bucovinei, Ţinutului Herţa, teritorii româneşte ce nu au aparţinut nici odată URSS, care – subliniez pentru cei ce doresc să cunoască adevărul – a declarat că nu este succesoarea de drept a Rusiei ţariste sau a Rusiei democratice. Lenin a refuzat să recunoască datoriile acumulate de Guvernul Ţarist şi de cel Provizoriu faţă de statele occidentale; deci URSS nu putea pretinde la teritoriile ce au aparţinut – de asemenea prin rapturi – Rusiei imperiale.

Citez din broşura „Calvarul deportărilor”, editată şi difuzată de organizatori cu prilejul acestei manifestări: „În 1941 [din satul Tătăreşti - A.P.] au fost ridicate familiile fraţilor Tenuţă şi Ion Cucereanu, a lui Petrea Ţârdea, a lui Ion Mârzenco şi Tudorache Focşa. Au fost luaţi cu tot cu copii mici, iar Marina Cucereanu, soţia lui Tenuţă, era gravidă, născând în drum spre Siberia. Înainte de a umplea vagoanele cu această carne vie, pe la gările Revaca, Bulboaca şi Varniţa, bărbaţii au fost smulşi cu forţa armelor din familii, de la neveste şi copii, încărcaţi în alte vagoane şi trimişi în ultimul lor drum în lagăre siberiene, unde au fost împuşcaţi şi aruncaţi în gropi necunoscute”. Citeşt mai mult…